Cuprinde secţiile de limba arabă, chineză, coreeană, hindi, japoneză, persană, turcă. Aceste limbi diverse sunt reunite sub eticheta de „limbi orientale” şi pentru că, în afară de strategiile de predare, ele au în comun o metodă de abordare şi cercetare care, printr-un consens intelectual nediscriminatoriu, aduce aproape limbi şi culturi îndepărtate.

Unică în ţară, catedra reprezintă şcoala românească de orientalistică, care s-a format în timp cu eforturi deosebite, iar la ora actuală arabistica, sinologia, turcologia, indianistica, niponistica română au intrat în circuitul internaţional şi sunt recunoscute şi apreciate de organisme academice internaţionale. Profesorii catedrei au o specializare complexă, căci un număr mic de cadre didactice predau la fiecare secţie o mare diversitate de discipline conform programei, cursuri practice de limbă contemporană, precum şi cursuri de limbă veche (clasică), cursuri de lingvistică (tipologie, gramatică funcţională, dialectologie), cursuri de civilizaţie (istoria ideilor, mentalităţi, etnologie, religie) şi de literatură (istoria genurilor, stilistică literară, poetică).

Pe lângă sarcinile didactice, fiecare secţie are un proiect comun de traducere şi prezentare în cultura română a operelor fundamentale reprezentative pentru culturile a căror limbă o predau.

 Catedra de Limbi şi Literaturi Orientale, condusă de Prof. dr. Florentina Vişan, are în componenţă următoarele secţii:

 

Secţia Arabă

■ Prof. dr. Gheorghe Grigore

■ Conf. dr. Monica Broşteanu

■ Lect. dr. Laura Sitaru

■ Lect. drd. Ovidiu Pietrăreanu

■ Prep. Georgiana Nicoarea 

Profesor consultant:

■ Prof. dr. Nadejda Anghelescu

 

 Secţia Chineză

■ Prof. dr. Florentina Vişan

■ Prof. dr. Luminiţa Bălan

■ Lect. dr. Dinu Luca

■ Prep. drd. Mugur Zlotea

Lector invitat:

■ Asist. Liu Jiantao

 

Secţia Coreeană

■ Asist. cercetare drd. Diana Yuksel

Lector invitat:

■ Lect. Ha Gwi Nyeo

 

Secţia Japoneză

■ Conf. dr. Anca Focşeneanu

■ Lect. dr. Alexandra Gheorghe 

■ Lect. dr. Ruxandra Raianu

■ Lect. drd. Roman Paşca

■ Asist. drd. Flavius Florea

Lectori invitaţi:

■ Lect. Akira Yamaguchi

■ Asist. Eri Utsunomiya

 

Secţia Hindi

■ Lect. dr. Sabina Popârlan

Lector invitat:

■ Asist. Usha Sood

 

Secţia Persană

■ Asist. drd. Cristina Ciovârnache

Lector invitat:

■ Conf. dr. Mohammad Sadegh Basiri

 

Secţia Turcă

■ Prof. dr. Luminiţa Munteanu

■ Conf. dr. Agiemin Baubec

■ Prep. Cristina Dincer

alte anunturi interesante:

This entry was posted on Monday, November 9th, 2009 at 10:22 pm.
Categories: Catedre.

No Comments, Comment or Ping

Reply to “CATEDRA DE LIMBI ŞI LITERATURI ORIENTALE”

You must be logged in to post a comment.